Modelul cosmic al inflației lui Alan Guth (1979) spune că universul și-a dublat dimensiunea de cel puțin 80 de ori într-o fracțiune de secundă ÎNAINTE de starea fierbinte și densă pe care o numim Big Bang. Inflația era alimentată de o energie respingătoare a vidului. Când acel vid a scăzut, s-a transformat în plasma superfierbinte care a devenit totul. Vidul inflaționist nu a necesitat spațiu sau timp pentru a exista înainte. O fluctuație cuantică de doar 1 kilogram din acest material era suficientă pentru a genera un univers. Guth îl numește "prânzul gratuit suprem." Și odată ce începe inflația, devine eternă. Continuă să genereze universuri de buzunar la nesfârșit. Al nostru este unul dintre ele. Cosmologia ciclică conformă a lui Roger Penrose (2005) abordează diferit. El susține că universul este unul într-o succesiune infinită de "eoni". Când un univers se extinde până când toată materia se dezintegrează în radiații, distanța devine lipsită de sens. În acel moment, universul muribund, infinit de mare, devine matematic identic cu nașterea infinit de mică a următoarei. Găurile negre din eonul precedent lasă semnături ca modele de temperatură în fundalul nostru cosmic cu microunde. Penrose susține că a găsit aceste "puncte Hawking" în date. Alți fizicieni contestă acest lucru. Cosmologia cuantică a buclelor înlocuiește Big Bang-ul cu un "Big Bounce". În 2006, echipa lui Abhay Ashtekar a demonstrat că efectele gravitației cuantice creează o forță respingătoare la densități extreme. Un univers în contractare nu se prăbușește într-o singularitate. Sare. Evoluția este unitară. Unele proprietăți ale universului anterior se păstrează. Altele sunt pierdute din cauza incertitudinii cuantice. Propunerea fără granițe a lui Stephen Hawking (1983, cu James Hartle) dizolvă complet această întrebare. În "timpul imaginar" (o transformare matematică, nu science fiction), universul nu are limită sau margine. Timpul devine ca o dimensiune a spațiului. Să întrebi ce a fost înainte de Big Bang e ca și cum ai întreba ce se află la sud de Polul Sud. Geometria se rotunjește pur și simplu. Firul comun al tuturor acestor modele: singularitatea Big Bang-ului este un eșec al relativității generale, nu o descriere a realității. Când rulezi ecuațiile înapoi până la densitate și temperatură infinite, ai ieșit din domeniul unde se aplică acele ecuații. Orice fizician serios știe asta. Încadrarea "începutul timpului" este comoditatea pedagogică. Adevărata întrebare de fizică nu este "ce a fost înainte". Întrebările reale sunt: Inflația cosmică face predicții testabile? (Da. Modelele CMB se potrivesc.) Putem detecta undele gravitaționale din reflexie sau din eonul anterior? (Poate. Se desfășoară experimente.) Care teorie a gravitației cuantice descrie corect epoca Planck? (Necunoscut. Teoria corzilor, gravitația cuantică în buclă și altele concurează.) Cronologia infograficului este corectă pentru ceea ce putem modela cu încredere. Tot ce se întâmplă înainte de 10^-43 de secunde este momentul în care fizica devine sinceră cu privire la propriile limite.