Prea mulți oameni altfel inteligenți își desfășoară viața ca și cum ar fi analiști din industrie. Le place să se gândească și să explice modele generale în verticale, companii, societăți, națiuni. Acest lucru este în regulă, deși dezavantajul aplicării acestei gândiri la *orice* este că își uită propria individualitate, superputerile lor specifice, obiectivele lor personale de carieră și aspirațiile de viață. Ei uită că – deși ar putea părea inteligent pentru unii oameni în timp ce analizează și explică fenomenul cu proclamații precum "duh, oamenii sunt conduși de stimulentele care sunt stabilite" – nu este de fapt foarte inteligent să presupunem că modelele generale ale unei anumite populații sunt valabile în mod special pentru ei înșiși ca individ suveran. Un exemplu: Când dau peste o scriere care provoacă gândirea, în loc să întrebe "cum pot folosi asta pentru a-mi îmbunătăți propria înțelegere a mea și a propriei mele vieți/cariere", ei caută instinctiv modalități de a argumenta citând caracteristici sau statistici ale populației medii, sau citează legi și aforisme inteligente care se aplică omului obișnuit. Sau resping virtuos întrebând "Ei bine, ce s-ar întâmpla cu lumea dacă toată lumea ar gândi așa? cu siguranță ar fi un dezastru". Și astfel această mentalitate de analist pe pilot automat îi face să facă alegeri relativ proaste pentru propria viață și propria carieră, pentru că nu văd valoarea înțelegerii cu adevărat a lor înșiși. Sună foarte inteligent și erudit, dar așa cum a întrebat odată o persoană înțeleaptă, la ce folosește această inteligență dacă nu obții ceea ce vrei din propria ta viață? Un analist compulsiv este un comentator și expert în multe lucruri, în timp ce este adesea falimentar în ceea ce privește înțelegerea de sine, un automat al condiționării societății, care nu și-a arhitecturat niciodată propria viață din "gândirea primelor principii" pe care pretinde că o iubește atât de mult. Poate că are unele cunoștințe, dar îi lipsește înțelepciunea. Pentru că înțelepciunea este cunoașterea viscerală că entitatea principală care merită înțeleasă este tu însuți.