🚨 Cercetările arată că plângerile repetate îți reconfigurează fizic creierul să prioritizeze stresul și negativitatea. Modul în care vorbim despre provocările noastre zilnice face mai mult decât să ne descarcăm frustrarea; modifică fizic arhitectura creierului. Când ne plângem cronic, activăm în mod repetat rețele neuronale responsabile cu detectarea amenințărilor și procesarea stresului. Prin procesul biologic de neuroplasticitate, aceste circuite devin mai puternice și mai eficiente de fiecare dată când sunt folosite. Practic, creierul învață să devină mai priceput să găsească lucruri de care să fie nefericit, transformând o dispoziție temporară într-o predispoziție biologică permanentă spre negativitate și gândire bazată pe frică. Pe măsură ce aceste căi negative devin setarea implicită a creierului, indivizii experimentează adesea o creștere măsurabilă a nivelurilor de stres de bază și a volatilității emoționale. Această sensibilitate crescută înseamnă că chiar și inconvenientele minore pot declanșa un răspuns intens de stres, deoarece creierul a fost condiționat să interpreteze lumea printr-o lentilă a amenințării. Concluziile discutate de Facultatea de Medicină a Universității Stanford subliniază că, deși acest mecanism este puternic, înțelegerea științei neuroștiinței afective este primul pas în redirecționarea conștientă a acestor căi către tipare emoționale mai rezistente. Sursa: Facultatea de Medicină a Universității Stanford. (2023). Plasticitatea neurală și impactul tiparelor negative de gândire asupra reglării emoționale. Știri de la Stanford Medicine.