Toată lumea ratează adevărata poveste aici. Banca Mondială tocmai a schimbat pragul sărăciei de la 2,15 dolari la 3,00 dolari în iunie 2025, adăugând instantaneu 125 de milioane de oameni la numărul global de sărăcie extremă. Nu era vorba de oameni care s-au sărăcit. Aceasta a fost o actualizare a măsurării folosind noi date despre paritatea puterii de cumpărare din 2021. Scăderea Chinei de la 80% la aproape zero reprezintă o realizare structurală reală prin programe țintite împotriva sărăciei pe parcursul a 30 de ani. Creșterea în SUA surprinde ceva complet diferit: oameni care cad prin stânci sociale după ce ajutorul umanitar a expirat în 2021-2022. Măsura suplimentară privind sărăcia spune povestea reală. Sărăcia din SUA a scăzut la 7,8% în timpul ajutorului pentru pandemie, apoi a crescut la 12,9% când ajutorul s-a încheiat. Sărăcia infantilă a crescut brusc de la 5,2% la 13,7% între 2021 și 2023. Pragul de 3 dolari pe zi a fost ancorat pe linia medie a sărăciei în 23 dintre cele mai sărace țări ale lumii, unde reprezintă nevoi de supraviețuire de bază, precum hrana și adăpostul. Aplicarea aceluiași prag în Statele Unite înseamnă că compari gospodăriile care au pierdut accesul la credite fiscale pentru copii și la beneficii de șomaj crescute cu un reper conceput pentru a măsura dacă familiile din țările cu venituri mici își permit un aport minim de calorii. Pragul național al sărăciei din SUA este de 27,10 dolari pe zi, de peste nouă ori mai mare decât pragul internațional. Ceea ce face această comparație deosebit de înșelătoare este faptul că datele din SUA măsoară veniturile, în timp ce o mare parte din datele globale măsoară consumul. În țările cu venituri ridicate, cu acces la credit și economii, netezirea consumului înseamnă că șocurile de venit nu se traduc imediat prin aceeași privare ca în țările unde oamenii supraviețuiesc de la un salariu la altul. Banca Mondială știe acest lucru. De aceea publică praguri separate: 4,20 dolari pentru țările cu venituri medii-mici și 8,30 dolari pentru țările cu venituri medii superioare. Dar titlurile prind suma de 3 dolari pe zi pentru că generează exact această reacție. Dinamica reală cu care se confruntă ambele țări nu are nicio legătură cu această comparație. China a scos 800 de milioane de oameni din sărăcia extremă prin politici industriale și urbanizare, dar acum se confruntă cu o creștere a inegalității și cu o creștere a creșterii. SUA au salarii stagnante pentru cei 40% inferiori, în ciuda creșterii PIB-ului, a decalajelor structurale în accesul la sănătate și educație și a unei plase de siguranță care se prăbușește brusc, în loc să scadă treptat. Ambele sunt probleme serioase. Niciuna nu este surprinsă prin compararea lor pe un prag conceput pentru a măsura supraviețuirea de bază în cele mai sărace economii ale lumii.