Problema principală cu tranzacționarea cu modele discreționare este că începătorii operează cu încredere ridicată, dar zero susținere statistică pentru strategiile lor. Implementează metode pe care nu le-au testat niciodată în mod corespunzător pentru a determina dacă sunt profitabile atunci când sunt executate corect. Fără cadre de testare sau de dimensionare a pozițiilor, acestea sunt garantate că vor eșua, menținând în același timp încrederea excesivă a cuiva care nu a fost niciodată umilit de piață. Când realitatea lovește și configurațiile lor de "mare probabilitate" încep să eșueze, se confruntă cu o socoteală brutală pentru care nu erau pregătiți din punct de vedere psihologic. Combinația dintre strategii netestate și gestionarea necorespunzătoare a riscurilor creează pierderi devastatoare care forțează un ultimatum: renunțați complet sau o luați de la capăt cu o rigoare statistică adecvată. Cei mai mulți renunță convinși că tranzacționarea este imposibilă, când adevărata problemă a fost fundația lor educațională fundamental defectuoasă. În mod ironic, succesul timpuriu prin noroc pur înrăutățește exponențial această problemă, deoarece întărește obiceiurile proaste și întârzie inevitabila socoteală. Puținii care supraviețuiesc acestei faze trebuie să reconstruiască totul de la zero cu abordări bazate pe date pe care ar fi trebuit să le învețe din prima zi.