"Nu criticul este cel care contează; nu omul care arată cum se poticnește omul tare, sau unde cel care făcea fapte le-ar fi putut face mai bine. Meritul aparține omului care este de fapt în arenă, a cărui față este pătată de praf, sudoare și sânge; care se străduiește cu vitejie; care greșește, care se lipsește din nou și din nou, pentru că nu există efort fără erori și neajunsuri; dar cine se străduiește de fapt să facă faptele; care cunoaște marile entuziasme, marile devoțiuni; care se cheltuie pentru o cauză nobilă; care în cel mai bun caz cunoaște în cele din urmă triumful realizărilor înalte, și care, în cel mai rău caz, dacă eșuează, cel puțin eșuează în timp ce îndrăznește foarte mult, astfel încât locul lui să nu fie niciodată cu acele suflete reci și timide care nu cunosc nici victoria, nici înfrângerea". - Omul din arenă, din discursul lui Theodore Roosevelt "Cetățenia într-o republică", ținut la 23 aprilie 1910, la Sorbona, Paris.